In anul 1503 Luca Arbore (Portar al Sucevei) isi inalta cu ajutorul domnului sau o biserica in satul ce-i poarta azi numele. Constructia a fost inceputa in a doua zi a lunii aprilie si a fost terminata in acelasi an, pe 29 august. Biserica poarta placa comemorativa dedicata Sfantului Ioan Botezatorul.

In 1523 "in luna lui aprilie, in cetatea Harlaului, Stefan Voda (Stefanita Voda) au taiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic sa-l fi aflat cu hiclenie" (Grigore Ureche). Asa a sfarsit Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnicul de seama a lui Bogdan al III-lea, tutorele lui Stefanita Voda.

Conceputa si construita intr-o forma simpla, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, te uimeste prin marea sa stilizare. Prelungirile zidurilor laterale legate printr-un lat arc semicircular, delimiteaza in exterior, pe fatada apuseana, o mare nisa, destinata, se pare, lacasului clopotelor. Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede, au introdus calote in naos si pronaos eliminind semicilindrul initial. Arcadele joase, fara spirale, pantele si sistemul de arce modovenesti, toate confera bisericii proportii elegante, dovedind o constructie de o mare valoare. La scurt timp dupa terminarea lucrarilor de la Arbore, la 8 septembrie, aceiasi mesteri au ridicat si la Reuseni pe locul unde se spune ca a fost taiat capul lui Bogdan Voievod - ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare - aidoma bisericii de la Arbore. Dupa 38 de ani de la ridicarea bisericii Arbore, la initiativa Anei - sora lui Arbore - mai precis in anul 1541, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorativa, coloritul cald si luminos, ritmul si eleganta extrema a siluetelor. Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldovenesca. Autorul principal al picturii - Dragos Coman - din Iasi, nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Si iata ca acest lucru se vede prin spontaneitatea picturii, prin transparenta culorii, aidoma unei acuarele, in constructia siluetelor care au uneori gesturi si atitudini necanonice.

Nu putem sa nu remarcam tema din interiorul bisericii Cavalcada imparatului Constantin zugravita la vedere, pe peretele de vest al pronaosului, si Marea rugaciune de la abside. Zugravul de la Arbore, ingenios, a mai adaugat pe fatada de sud o noua Rugaciune. A plasat aceasta rugaciune in dreapta usii spre a face, in mod simbolic - pandant scenei Asediului pictata in stinga usii. Printre sfintii zugraviti figureaza Ioan cel Nou, iar in fruntea lor, caz unic in iconografia bizantina, imparatii Constantin si Elena, considerati, dupa cum se stie, inca din veacul al XV-lea, printre marii protectori ai Moldovei.

Inceputurile manastirii si ale bisericii Sfantul Nicolae se pierd in negura vremurilor, in perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumusete aparte a indeplinit un rol istoric, religios si cultural deosebit. In ciuda intemperiilor vremii, biserica a rezistat peste veacuri cotropirilor tatare si turcesti, jafurilor, razboaielor si dominatiei hasburgice, constituind de-a lungul timpului o garantie a spiritului national romanesc.

Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos (Bodrog), amintita in 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a lui Negru Voda, in Moldova avem manastirea Sfantul Nicolae, ctitorita de Bogdan I.

Monument de arhitectura, biserica Sfantul Nicolae a fost zidita, de voievodul Bogdan Voda (1359-1365), ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbanda in lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber si independent la rasarit de Carpati, in Tara Moldovei. Acest sfant locas de inchinare avea sa-i fie si necropola atat lui, cat si urmasilor familiei sale, aici fiind ingropati domnitorii Moldovei pana in timpul lui Alexandru cel Bun, dar si rudele familiilor domnitoare.

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locas episcopal, episcopii avandu-si resedinta in incinta manastirii. Unii istori afirma ca manastirea Bogdana a fost resedinta mitropolitana, pana la 26 Iulie 1401 cand Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta oficial de catre Patriarhia de la Constantinopol si scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava.

In 1775, cand nordul Moldovei a fost ocupat de hasburgi, manastirea a fost desfiintarta, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica episcopala pana in 1782, cand episcopia a fost transferata la Cernauti. Prin mutarea episcopiei la Cernauti, in 1782, biserica Sfantul Nicolae a fost transformata in biserica parohiala, de mir, o parte din chiliile existente in jurul bisericii au fost demolate, iar o alta parte transformate in grajduri pentru caii garnizoanei austriece stationata aici.

Dupa 1918, cand Bucovina a fost eliberata, manastirea Bogdana nu a mai fost reinfiintata, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica parohiala pana in ultimile decenii ale secolului XX-lea cand a fost inchisa de regimul comunist, fiind considerata monument istoric.

Manastirea a fost redeschisa la 6 Decembrie 1992, cand a fost instalat, primul staret al manastirii de dupa 1775, in persoana arhimandritului Teodor Pavlo. In anul 1996 staretul Teodor s-a mutat la cele vesnice, in locul sau fiind ales parintele arhimandrit Iustin Dragomir.

Noul staret a accelerat ritmul lucrarilor in curs de desfasurare si a inceput unele noi, astfel ca in 1996 a fost inlocuita catapeteasma degradata din lemn de tei a bisericii Sfantul Nicolae cu una noua din lemn de stejar si a inceput constructia unui corp de chilii cu arhondaric, terminat in 1998. Tot in 1998 a fost terminata si acoperita cu tabla de cupru, noua biserica, cu hramul Sfantul Leontie.

Arhitectura bisericii Sfantul Nicolae. Biserica Sfantul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, nealterata pana astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei.

Biserica Sfantul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremuri legate de intemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice intre arhitectura romanica, gotica si bizantina. Dispozitia generala a planului prezinta caracteristicile basilicii romanice cu cor si cu absida. Tendinta de a frange unele arcuri si bolti sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spatiului interior in altar, naos, pronaos si pridvor.

Pictura bisericii Sfantul Nicolae. Istoricul afisat in biserica consemneaza ca, probabil primul strat de pictura dateaza din primele decenii ale sec. XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. In timpul voievodului Alexandru Lapusneanu, in anul 1558, se inregistreaza un nou strat de pictura. Un Alexandru Lapusneanu trelea strat de pictura ar fi din anii 1745-1750, in timpul episcopului Iacob Putneanul. Frescele ajunse in aceasta ultima faza sunt acoperite cu o pictura realizata in tempera, de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi in anul 1880.

In tabloul votiv, pictat in naos, Alexandru Lapusneanu alaturi de Bogdan I si de Alexandru cel Bun, se afla si Stefan cel Mare, dovada a executarii picturii in timpul sau.

Mormintele. Alegerea bisericii Sfantul Nicolae ca loc de odihna a domnitorilor este dovada incontestabila a primei biserici de piatra din Moldova. Astfel, in naos se afla 7 morminte. Primul mormant, in coltul sud-estic al naosului este al lui Bogdan I. Pe aceasi latura a naosului este inmormantat si Latcu Voievod. In apopierea mormintelor lui Bogdan I si a lui Latcu este un mormant cu inscriptia lespezii funerare stearsa, fiind amplasat la nivelul pardoselii si nu deasupra ca celelalte. Dupa dimensiunea pietrei funerare se presupune ca aici a fost inmormantata o femeie, poate chiar Maria sotia lui Bogdan I sau Ana, sotia lui Latcu. Pe de alta parte istoricul Stefan Gorovei sustine ca acest mormant apartine lui Petru I, acesta nefiind inmormantat la Probota. El isi argumenteaza opinia prin faptul ca la Radauti, pana la Alexandrul cel Bun, erau inmormantati voievozii conform succesiunii lor la tron, astfel ca dupa Bogdan I si Latcu urma Petru I, deci mormantul acestuia urmand celui lui Latcu.

Langa peretele nordic sunt 4 morminte ale lui Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. In pronaosul bisericii, se afla 3 morminte. Pe latura nordica se afla mormantul Doamnei Stana, sotia lui Bogdan al III si mama lui Stefanita Voda si mormantul Anastasiei fiica lui Latcu. Inaintea usii pronaosului se afla piatra de mormant a episcopului Ioanichie, mort in 1504.

Sfantul Ierarh Leontie. Tot in pronaosul bisericii se afla si moastele Sfantului Ierarh Leontie. Sfantul Leontie s-a calugarit la Manastirea Bogdana sub numele de Lavrentie, iar mai tarziu, primind harul preotiei, s-a retras in codrii Radautilor, unde a ridicat o biserica din lemn cunoscuta sub numele de Schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura, una din cele mai vechi sihastrii din Nordul Moldovei. In timpul domniei lui Alexandru cel Bun el devine ierarh al Episcopiei de Radauti. Dupa un timp nu prea indelungat s-a retras din scaunul episcopal, reintorcandu-se la sihastria sa de pe Valea Putnei, unde a imbracat Marea Schisma monahala sub numele de Leontie. Murind la scurt timp dupa aceasta, a fost inmormantat de ucenicii sai in biserica de lemn a schitului Laura. Moastele Sfantului Leontie, inzestrate de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, au fost mutate in catedrala episcopala de la Radauti.

Dupa intemeierea statului si totodata a manastirii Bogdana, aici au fost puse bazele invatamantului religios din Moldova, prin infiintarea unei scoli. Nucleul acestei scoli era constituit din calugari si printre ucenicii calugarilor erau si mireni care deprindeau stiinta scrisului si a cititului pentru a deveni logofeti ai Cancelariei domnesti sau de dascali ceruti de treburile Cancelariei episcopale.

Manastirea Bogdana prin activitatea culturala desfasurata aici, inca de la intemeierea ei in primii ani ai constituirii statului feudal moldovean, prin scoala manastireasca si apoi prin tipografia ale carei carti au ajuns in Maramures si Ardeal si prin atelierele manastirii, s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural, contribuind la mentinerea unitatii de neam, de limba si credinta a romanilor.

Prin calitatile artistice, arhitecturale si decorative, manastirea Bogdana este astazi unul din monumentele reprentative ale patrimoniului artistic si cultural ale Romaniei, fiind inclusa in patrimoniul UNESCO, dovedind o veche si adanca traire a neamului nostru cu Divinitatea.

Printre blandele coline ale Bucovinei, in apropiere de fosta capitala a Moldovei si resedinta a mitropolitilor, printre dealuri mult impadurite se afla Manastirea Dragomirna. Vestita ctitorie a marelui mitropolit si distins carturar Anastasie Crimca, se inalta aici de peste veacuri ca o marturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Focar de spiritualitate crestina si de veche cultura in trecutul romanesc, Manastirea Dragomirna este renumita nu atat prin vechimea sa, ci mai ales prin originalitatea stilului, prin eleganta si sobrietate, astfel ca in fata maretiei ei ramane uimit atat evlaviosul inchinator cat si istoricul sau omul de cultura, venit sa citeasca in vechimea zidurilor evolutia spiritualitatii romanesti.

Numele manastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tanarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti. Fiu al negustorului sucevean Ioan si a cneaghinei Cirstina, Crimca renunta la cele pamantesti si imbraca haina monahala la Manastirea Putna. Pentru ravna sa de a-si plivi ogorul sufletului dupa "Vietile Sfintilor", neprecupetind nici o osteneala de a adanci talcul cartilor sfinte, in scurt timp, Anastasie Crimca este numit arhimandrit si egumen la Manastirea Galata (1588). Nu mult dupa aceea, in anul 1600, este ales episcop de Radauti si cu ocazia intrarii lui Mihai Viteazul in Moldova, ii depune acestuia juramant de credinta. Va ajunge apoi episcop de Roman (1605), iar din 1607 pana in 1629 pastoreste Mitropolia Moldovei si Sucevei. Moare in 1631.

In anul 1602, Anastasie Crimca construieste la mosia sa Dragomiresti, cu ajutorul rudelor sale Lupu si Simion Stroici, o biserica mica numita "a schitului", care in prezent se afla in cimitir. Zidita din piatra, imbracata pe alocuri cu caramida smaltuita, biserica are deasupra usii de intrare pisania in limba slavona, care arata ca "smeriti servi si inchinatori ai Sfintei Treimi, chiar Anastasie Crimca, fost episcop de Radauti, domnul Lupu Stroici, Mare Logofat si fratele lui, domnul Simion - Mare Vistiernic" au zidit biserica cu hramul Sfintilor Enoh, Ilie si Ioan Teologu "in anul 7110, iulie 27" (27 Iulie 1602). Ea are dimensiuni reduse (10,5 metri lungime, 4,88 metri latime si 10,76 metri inaltime), fiind atat de mica incat se trece din pridvor direct in naos, iar usa diaconeasca dinspre miaza-zi lipseste. In jurul acestei biserici s-au asezat primii calugari, iar dupa terminarea bisericii mari s-a construit un corp de chilii cu paraclis, ale caror ruine se vad si astazi in incinta pe laturile de nod si de vest.

Biserica mare, ce se ridica intre ziduri de cetate plutind ca o nava printre brazi unduitori e "inalta si ingusta ca o frumoasa cutie de sfinte moaste" incat "vederea ei e o uimire de bucurie" (Nicolae Iorga) si totodata "cel mai maret altar de rugaciune si mangaiere ridicat vreodata de vreun ierarh pe pamant romanesc" (arhimandrit Ioanichie Balan). Are un plan dreptunghiular, mult alungit, fara abside laterale si constituie pentru ctitor "un titlu vecinic de glorie" pentru ca nimeni inainte de el nu a indraznit sa ridice un edificiu de 42 de metri inaltime pe o baza de doar 9,60 metri. Biserica este inconjurata pe la mijloc de un brau torsada, care imparte fatadele in doua registre. Ca element arhitectural, braul apare pentru prima data in Tara Romaneasca la manastirea Curtea de Arges, cu deosebirea ca acolo impletirea este continua si in acelasi sens, iar la Dragomirna e intrerupta si alternativa. Incepand cu biserica de la Dragomirna, braul devine un element des utilizat in arhitectura moldava. Dogmatic, braul aminteste de Sfanta Treime sau de cele trei virtuti crestine: credinta, nadejdea si dragostea. Braul are insa si o semnificatie istorica. Mitropolitul ctitor, traitor al unirii lui Mihai Viteazul, lasa astfel un testament, indemnand romanii din cele trei tari sa pastreze unitatea de credinta ortodoxa, daca cea politica nu a dainuit.

Turla bisericii incununeaza intregul ansamblu, ca element aparte, ca o emblema. Are o forma octogonala si este asezata pe trei baze, cea de jos patrata si celelalte doua stelate in douasprezece colturi. Patru dintre fetele octogonului sunt strapunse de cate o fereastra cu ancadrament gotic, iar celelalte patru fete sunt sprijinite de cate un contrafort; acoperisul are forma de clopot. Se distinge aici si braul din toruri rasucite, dintre care unele sunt netede si altele sculptate marunt. Restul spatiului este decorat cu placi cu motive geometrice si rozete stilizate, "trandafirasi din piatra inflorind darnic orice coltisor" (Nicolae Iorga) si contrasteaza cu sobrietatea zidurilor.

Prin doua usi laterale, spre sud si spre nord, sapte trepte conduc in pridvorul bisericii, urmand ca de aici pana la altar sa se insumeze altele sapte. Simbolistica acestei cifre este vasta si in cultura laica si in cea religioasa, semnificand perfectiunea si implinirea. Este de ajuns sa amintim de cele sapte zile ale Creatiei, de cele sapte daruri ale Duhului Sfant sau de cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Pridvorul poligonal cu absida, cu trei ferestre mari cu menouri se inalta ingust ca un turn, iar bolta lui, o semicalota sferica este o adevarata broderie de nervuri cu intretaieri marcate de placi decorate cu motive florale si geometrice.

Un portal cu larg ancadrament dreptunghiular inchis cu o usa de fier ferecata, daruita bisericii de egumenul Hariton (1890) face trecerea in pronaos. Acesta, cu patru trepte deasupra nivelului pridvorului este luminat de patru ferestre mai mici decat cele din incaperile precedente si este marcat de acelasi motiv al braului impletit - sub forma de coloane verticale. Bolta alcatuita din doua calote inegale se prezinta ca o adevarata broderie de piatra. Fiecare calota este impartita in opt fragmente de arce incrucisate, marcate la intretaieturi si la mijlocul fiecarui fragment de rozete in relief plat. In pronaos se afla mormantul mitropolitului Anastasie, acoperit cu o piatra simpla, fara inscriptie, ridicata cu vreo 20 de centimetri de la nivelul pardoselii. Dupa modelul muntenesc, incetatenit intai la Galata, pronaosul nu mai este despartit de naos printr-un zid strapuns de un portal, ci de o tripla arcada sprijinita pe stalpi: doi in torsada si doi octogonali pe baza patrata, intre care intrarea este inaltata cu doua trepte.

Naosul este dominat de turla Pantocratorului, ingustata succesiv cu doua randuri de arce, care formeaza la baza ei patru pandantive. Intre naos si altar este o diferenta de 40 de centimetri, concentrata intr-o singura treapta, inalta ca o estrada. Largimea altarului se reduce treptat, iar absida propriu-zisa se contureaza prelungita, acoperita cu o jumatate de calota elipsoidala. Toata aceasta compozitie arhitecturala accentueaza caracterul altarului de element esential al edificiului. Dragomirna este pictata in fresca doar in naos si Sfantul Altar, ramanand insa necunoscut daca pridvorul si pronaosul au fost vreodata pictate. Cel mai probabil frescele s-au distrus in 1653, in timpul atacului cazacilor lui Timus Hmlenitki. Iata ce spune cronicarul Miron Costin: "intai asupra Dragomirnei cu pusti au mers si au batut-o si daca i s-au inchinat toate odoarele si vesmintele in joc au dat... si nu ca crestinii ci mai rau decat paganii s-au purtat la acea manastire".

Stilul picturii il urmeaza indeaproape pe cel al celei de la Sucevita. A fost realizata de patru pictori ale caror nume au fost descoperite de catre Sorin Ulea in altarul bisericii: popa Craciun, Maties, popa Ignat si Gligorie, nume romanesti care reflecta in ortografia lor un fonetism specific moldovenesc. S-au distins doua stiluri: unul monumental, cu un desen elegant si unul mai apropiat de miniatura, usor de sesizat in portret. Un element caracteristic este incercarea de sugerare a spatiului (Cina cea de taina). Se reuseste totodata diferentierea planurilor in peisaj. Cea mai importanta in acest sens este scena Inaltarii din bolta altarului, unde se reda senzatia de adancime a spatiului prin realizarea planurilor succesive si micsorarea progresiva a obiectelor si personajelor in functie de distanta la care sunt reprezentate. Pictura are caracter narativ, dat de descompunerea pe secvente, care pot fi citite intocmai unei istorii in imagini. Pentru a exemplifica, urmarim tablourile din scena Rastignirii (aflata pe peretele sudic): Tragerea hainelor la sorti, Mantuitorul cu otet, Rastignirea Domnului intre talhari, Maica Domnului cu mironositele si Sfantul Ioan tanguindu-se la picioarele Crucii, Iosif din Arimateia cerand trupul de la Pilat, Coborarea de pe Cruce, Maica Domnului, Iosif, Nicodim, Sfantul Ioan si doua femei mironosite plangand, Ungerea trupului lui Iisus.

Savanta realizare a arhitecturii orienteaza privirea catre turla, dominata de un Pantocrator Atoatecuprinzator si lasa impresia ce ea " ... se sprijina mai putin pe zidarie, fiind parca atarnata cu un lant de aur de inaltul cerului " (P. Comarnescu). Urmeaza apoi pe peretii turlei liturghia ingereasca si ordinele ierarhiei ceresti: serafimii, ingerii, profetii si apostolii iar cele patru pandantive cei patru Evanghelisti.

Pe peretii naosului sunt reprezentate scene ale Noului Testament: spre nord - ruga si scena din gradina Ghetsimani, Iisus la Pilat si Invierea, iar spre sud minunile, Botezul si Rastignirea. Registrul inferior este dedicat sfintilor militari: Sfantul Gheorghe, Sfantul Dimitrie, Sfantul Teodor Stratilat, Sfantul Nichita, Sfantul Procopie, Sfantul Iacob Persul, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Mercurie. In glajurile ferestrelor apar sfinti puternici si stalpnici: Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, Sfantul Ioan Stalpnicul, Sfantul Onufrie, Sfantul Petru Athonitul la gura pesterii, sfintii Antonie, Daniil si Teodosie, stilpnicii, iar in acolada serafimii. In arcurile etajate din bolta altarului frizele de medalioane reprezinta figuri de ierarhi, pustnici, prooroci apostoli si arhangheli.

In bolta absidei principale a altarului erminia cere sa fie pictata Maica Domnului. La Dragomirna insa s-a optat pentru scena Inaltarii - o vasta fresca ce se desfasoara pe mai multe planuri. In primul registru, Maica Domnului este inconjurata de cetele dreptilor, proorocilor si apostolilor, iar in planul doi se disting trei cetati cu arhitecturi specifice. Al doilea registru il are in centrul sau pe Isus Hristos inaltandu-se la cer, purtat de doi ingeri, inconjurat de serafimi, iar al treilea registru prezinta doi ingeri deschizand portile cerului si Sfanta Treime neotestamentara. Pe peretii altarului - Aducerea Cortului Marturiei si sfintii diaconi, episcopi si ierarhi. Catapeteasma este alcatuita din cinci randuri de icoane. Pe usile imparatesti se afla scena Buneivestiri si cei patru Evanghelisti, iar pe cele diaconesti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cele patru icoane mari, numite "imparatesti" reprezinta pe Mantuitorul Arhiereu, Maica Domnului Imparateasa cu pruncul, Pogorarea Sfantului Duh si pe Sfantul Nicolae; dedesubt se afla patru icoane mai mici: Mantuitorul cu Luca si Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile marii si o minune a Sfantului Nicolae. Deasupra icoanelor imparatesti se gasesc cele douasprezece praznice de peste an, icoana Deisis si cei doisprezece apostoli, Maica Domnului cu pruncul inconjurata de prooroci si Mantuitorul rastignit, alaturi fiind Fecioara Maria si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Nu s-a pastrat catapeteasma originala a Dragomirnei, ea fiind astazi la biserica Arbore, cea actuala fiind adusa in 1793 de la Solca. Este lucrata in lemn de tisa, sub influenta stilului rococo central-european, bogat sculptata si aurita.

Actualele strane dateaza din 1976. Mult mai recent, din 2002, este iconostasul care incadreaza icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si baldachinul care adaposteste moastele Sfantului Mucenic Iacob Persul, aduse la Dragomirna in 1697, dupa cum mentioneaza antimisul de matase in care se pastrau: "anul 7205, Sava mitropolit".

Zidurile de aparare care inconjoara manastirea si "turnurile inalte cum nu se mai vad la vreo manastire a neamului nostru" (Nicolae Iorga) ii confera aspectul unui castel medieval. In centrul laturii de sud, turnul portii, cel mai inalt (22,8 metri), sprijinit de doua contraforturi incadreaza deschiderea gangului intrarii, suprapuse de pisanie si stema Moldovei. Capul de bour este incadrat se acelasi motiv al braului impletit, iar mesajul arata ca s-au terminat aceste ziduri ridicate pe cheltuiala domnitorului Miron Barnovski, "cu binecuvantarea arhiepiscopului Anastasie Crimcovici si mitropolit al Sucevei in anul 7135, august 30" (1627). Gangul intrarii, boltit, este brazdat de nervuri decorate cu rozete si motive vegetale stilizate. Doua picturi mai noi, reprezentand-o pe Maica Domnului cu Sfintii Arhangheli si Sfanta Treime la stejarul din Mamvri strajuiesc intrarea de o parte si de alta a gangului.

Intre turnul arhimandritului si turnul clopotnita se afla vechea igumenie. Peste doua randuri de beciuri boltite se inalta sala gotica, cu patru bolti strapunse de nervuri, sprijinite pe console in colturi si pe un singur stalp octogonal in mijlocul incaperii. Sala, folosita ca staretie, trapeza, scoala de miniatura, biserica de iarna, este astazi muzeul manastirii Dragomirna.

MANASTIREA HUMOR , la 5 km departare de Gura Humorului, în partea de nord-vest, este asezata pe valea râului Humor si îsi are începuturile în vremea lui Alexandru cel Bun, când a fost ridicata de catre un vornic o biserica de piatra, în preajma uni schit de piatra mai vechi. În 1530, în apropiere, pe o colina, a fost ridicata biserica ce se pastreaza pâna astazi, ctitorie a logofatului Teodor Bubuiog. Stilul manastirii este cel moldovenesc din vremea lui Stefan cel Mare, dar constructorul a introdus elemente noi: pridvorul deschis, tainita, încapere noua destinata adapostirii tezaurului, podoabelor manastirii în caz de incendiu. Pe peretele dinspre miazazi impresioneaza în deosebi “Asediul Constantinopolului”, tema cu vadit mesaj politic. În realizarea ei pictorul s-a inspirat dintr-un eveniment istoric bine cunoscut: asedierea capitalei Imperiului Bizantin de catre persi. Dar, actualizând subiectul si punându-l într-o evidenta legatura cu starea de spirit antiotomana a epocii sale, pictorul a transformat persii în turci, i-a îmbracat cu fesuri si turbane, si le-a zugravit pe chip lacomia, rautatea si trufia.

Prin grija Domnitorului Petru Rares in anul 1532 a fost ridicata Manastirea Moldovita. O casa domneasca,chilii, 4 turnuri de aparare si biserica alcatuiesc vestitul ansamblu. Aparata de ziduri puternice cu o inaltime ce depaseste 6 metri,avind grosimea de 1.20 metri, manastirea a capatat in timp un usor aspect de fortareata,dar acest lucru nu rapeste din farmecul cu care este inzestrata Moldovita.

Este stiut faptul ca, anterior ridicarii manastirii, Domnitorul Alexandru cel Bun a inaltat o biserica din piatra cu hramul Buna Vestire, in jurul careia s-a dezvoltat asezarea calugaresca cunoscuta sub numele de Manastirea Moldovita. Din cauza unor ploi puternice, in sec.XVI asezamantul lui Alexandru cel Bun s-a prabusit, ramanind doar cateva ruine, ce pot fi privite si astazi.

Moldovita se individualizeaza prin cateva elemente de ordonanta iconografica, prin stilul picturii si prin tonalitatea cromatica dominanta rosu-brun, fata de albastrul Voronetului si verdele Arborei sau de rosul-ocru al Humorului. De asemenea still pictorului Moldovitei poate fi mai degraba comparat cu modul de intelegere plastica al unui grafician, al unui miniaturist, in timp ce la Probota se surprinde expresia unui mantuitor al luminii si umbrei, la Arbore un colorist, iar la Humor un pictor complex - desenator, colorist si luminist in egala masura. In sfarsit in ceea ce priveste ordonanta iconografica, se surprind cateva particularitati, mai ales in pictura exterioara: Facerea pe peretele de vest - stalpi si timpane - al pridvorului, extinderea unor motive ale Juecatii de apoi pe glafurile interioare ale arcadelor pridvorului, lipsa Vietii Sf. Nicolae pe peretele de sud, in sfarsit, Fecioara rugatoare personificare a bisericii, si in acelasi timp, imaginea unei doamne inconjurate de curtea ei, este incadrata de registre de ingeri - nu de serafimi - marcand preferinta pentru concretul personajelor, si mai putin pentru valoarea simbolica a imaginilor.

Biserica detine in patrimoniul sau cateva obiecte de o inestimabila valoare artistica si istorica: pomelnicul si epitrafurile (pomelnicul lucrare de arta prin decoratia sculpturala si in acelasi timp document istoric datorita insemnarilor pe care le cuprinde si cele doua epirtafuri-broderii lucrate in secolul al- XV-lea). Printre cele mai frumoase piese se numara si jiltul domnesc, atribuit perioadei domniei lui Petru Rares. Remarcabil prin proportiile sale, care- i dau o alura monumentala, jiltul este decorat cu stema Moldovei, cu impletituri de linii si flori marunte crucifere.

In clisiarnita este amenajat muzeul manastirii. Sunt expuse aici pretioase piese e mobilier - un tron domnesc care a apartinut lui Petru Rares, cu frumoase motive geometrice si vegetale, stilizate geometric, grupate in lezene pe picioare si in registre pline sau ajurate, pe laturi si pe spatar. Aceasta din urma are in partea superioara, arcuita, o viguroasa rozeta intr-un chenar cu motivul franghiei rasucite, incadrata in doi mici stalpi terminati cu capete de bouri. Se pastreaza de aemenea un epitaf brodat in sec XVII si cateva icoane. Alte odoare sunt raspandite pe la alte manastiri, prin biblioteci si muzee, cum de exemplu, panaghiarul, pastrat la Putna.

Asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, Manastirea Putna, prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, strajuieste de peste cinci veacuri tinutul legendar al Bucovinei. Cronicarul Ion Neculce istoriseste astfel despre felul în care a fost ales locul pe care avea sa fie zidita manastirea: „Stefan-voda cel Bun, când s-au apucat sa faca manastirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lânga manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul în oltariul“.

Începute la 10 iulie 1466, dupa cucerirea cetatii Chilia (1465), lucrarile de constructie a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfintire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelasi an. S-au construit apoi Casa Domneasca (1473), chiliile, zidul de aparare cu turnurile aferente si Turnul Tezaurului, lucrarile finalizându-se în anul 1481. De-a lungul veacurilor Manastirea Putna a trecut prin numeroase încercari ca incendii, navaliri si ocupatii straine, cutremure, dar care n-au putut întrerupe desfasurarea vietii monahale si lauda neîncetata adusa lui Dumnezeu.

Dupa intrarea în 1775 sub ocupatie habsburgica, manastirea va mai suferi o serie de transformari exterioare prin extinderea zonei de nord a incintei, noi constructii de chilii (1852-1856), modificari ale formei acoperisului bisericii (1859), lucrari mai ample asupra acesteia având loc în 1902 sub conducerea arhitectului vienez K. A. Romstorfer.

Despre Manastirea Putna se stie ca este prima ctitorie a lui Stefan cel Mare. Mai mult, domnitorul a vrut ca ea sa fie locul de vesnica odihna. Astfel, la fel ca Bogdan I si Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare a dat ctitoriei sale menirea de necropola domnesca. Prin numeroasele danii facute, Domnitorul Stefan cel Mare si-a aratat pretuirea fata de biserica.

Asa cum a fost consemnat in letopisetele Putna I si Putna II, domnitorul a pus piatra de temelie in luna iulie 1466. Construirea bisericii a durat trei ani, dar zidurile de incinta nu au fost insa inaltate decit in 1481. Sfintirea bisericii a fost facuta in anul 1470 pe 8 septembrie. Este foarte posibil ca manastirea sa fi suferit si unele modificari in 1484, in urma unui incendiu Putnei i-au fost daruite de catre ctitorul ei o cadelnita din argint, avand o mare valoare aristica, cateva cruci de mana, printre care una sculptata in lemn de chiparos precum si icoane de o mare frumusete artistica.

Fara indoiala Biserica Manastirii Putna a fost monumentala, mesterii si .zugravii intrecindu-se in iscusinta. Despe frumusetea sa, pomeneste cronicarul Ion Neculce in scrierile sale.

Din fortificatiile manastirii lui Stefan cel Mare singura ramasita este Turnul tezaurului. Ridicat potrivit pisaniei in anul 1481 si conceput cu doua etaje, avind deasupra ultimului cat o terasa incinsa cu un parapet crenelat, descoperit, azi poarta un acoperis ascutit. Lumina partrunde printre ferestrele inguste, decorate cu chenare din piatra cioplita intr-o maniera laica amintind de goticul tirziu. Turnul intrarii, compus dintr-un parter strabatut de un gang si un etaj boltit prevazut cu metereze apartine veacurilor XVII-XVIII.

Interiorul bisericii cuprinde cinci incaperi (pridvor, pronaos, incaperea mormintelor, naos si altar) care apartin, cu siguranta planului original. Cele doua intrari dispuse pe laturile de sud si de nord ale pridvorului fac posibil accesul in biserica. Un chenar de influenta gotica, deosebit de interesant realizat, sustine usa de la intrarea in pronaos.

Zidurile sale adapostesc mormintul Domnitorului Stefan cel Mare. Frunze de stejar, tulpine indoite ce alcatuiesc patru medalioane in forma de inima si capul de bour decoreaza lespedea funerara depusa intr-o nisa din incaperea mormintelor. La Putna au mai fost inmormintate ultima sotie a domitorului - Maria Voichita -, cea de-a doua sotie - Maria de Mangop - avind o lespede funerara de influenta orientala, precum si cei doi fii ai lui Stefan cel Mare - Petru si Bogdan.

Actuala cladire se datoreaza veacului al XVII-lea fiind modificata ulterior in 1757 si la inceputul veacului nostru. Cu toate transformarile aduse, manastirea isi pastreaza neschimbat aspectul de cetate, atit de caracteristic marilor asezaminte manastiresti moldovenesti.

Situata in satul cu acelasi nume, pe valea paraului Sucevita, la o distanta de 18 km sud-vest de orasul Radauti, Manastirea Sucevita a fost zidita in ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala intregii familii de boieri Movila dintre care Ieremia a domnit in scaunul Moldovei intre anii 1595-1606.

Prima ctitorie a familiei Movilestilor, care a precedat actualului complex manastiresc, a fost o biserica mai modesta, datand din preajma anului 1581. In timpul domniei lui Petru Schiopul (1582-1591), fratii Movila, ajungand sfetnicii voievodului si avand o situatie economica prospera, incep construirea unei manastiri de amploare. prima cladire ridicata a ansamblului a fost biserica zidita intre anii 1582-1584.

Dupa venirea pe tronul Moldovei, in 1595, Ieremia Movila adauga bisericii doua pridvorase, amplasate la intrarea in biserica pe laturile de nord si de sud, zidurile si turnurile de incinta, care confera manastirii infatisarea de cetate medievala, o casa domneasca, ale carei ruine se mai vad pe latura de nord a complexului, precum si chilii pentru calugari.

Manastirea Sucevita poseda o colectie de obiecte, de certa valoare artistica si culturala, expuse in actualul muzeu, fosta sala de consiliu a manastirii, situata pe latura de est a incintei. Printre exponate se remarca cateva broderii de valoare exceptionala, datand din secolele XV-XVI-lea, din vremea lui Stefan cel Mare si Ieremia Movila, lucrate cu fir de aur, argint, matase si perle. Cele mai importante piese sunt portrete lui Ieremia si Simion Movila si un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate in argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movila.

In complexul cultural-artistic pe care-l reprezinta Manastirea Sucevita, vizitatorul dornic de a cunoste arta medievala a secolelor XV-XVI, intalneste aici, arhitectura religioasa, de aparare si civila, monastica, pictura, sculptata in lemn si piatra, broderii, manuscrise miniate si argintarie.

Datorita valorii sale complexe si indeosebi a rolului educativ religios cultural, faima Manastirii Sucevita a trecut de mult hotarele tarii, aceasta superba perla a ortodoxiei romanestti inscriindu-se in randul operelor de cultura universala.

Manastirea Sucevita care strajuieste de patru secole la poalele muntilor, ca o marturie a credintei noastre stramosesti si a istoriei neamului, va dainui peste veacuri intretinand vie faclia spiritualitatii ortodoxe romanesti.

Manastirea Voronet - construita in numai trei luni si jumatate, in 1488, a fost numita de specialisti "Capela Sixtina din nordul Romaniei". Splendidul "albastru de Voronet", la fel de celebru ca "rosul lui Tizian" si "verdele lui Veronese", continua sa ramana o enigma. Compozitia culorii, care ii confera o prospetime si stralucire iesita din comun, a fost pierduta odata cu moartea autorului ei.

Nu departe de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei a fost ridicata acum mai bine de cinci veacuri una dintre cele mai frumoase manastiri. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si nu in ultimul rind culoarea albastra - atit de albastra - denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Moldovei.

Varul Domnitorului Rares, Mitropolitul Grigorie Rosca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioara de la Voronet. Devenita atit de cunoscuta datorita coloristicii sale, in special a nuantei de albastru, este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sint in realitate cele care cu sensibilitate artistica, artisti zugravi le-au filtrat din mediul natural.

Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat sa-l reproduca pe peretii sfintei biserici. In acest mod ei au reusit sa creeze o unitate indistructiva intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. In plus, in functie de accentele de culoare si de conturul pe care le-au folosit au reusit sa demonstreze ca si atunci cind privesti de la distanta poti percepe cu claritate siluetele desenate.

Din punct de vedere arhitectural manastirea este asemanatoare cu celelate biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Ridicata pe un plan trilobat, avind turla deasupra naosului si acoperis fragmentat, edificul va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. De forma semicirculara, absidele pastreaza elemente decorative originale: firide alungite si ocnite sub cornise. Doua baze suprapuse inalta turla decorata la rindul ei in acelasi fel. Elementele de factura gotica sint prezente in ancadramentele ferestrelor. Chenarele de piatra care inconjoara usile de patrundere in lacasul sfant dispuse pe laturile de nord si sud ale pridvorului contin elemente de decoratie in stil gotic si renascentist. O bolta semicilindrica transversala incoroneaza pridvorul. Doua ferestre mari lasa lumina sa patrunda in aceasta incapere. Acestea au fost asezate deasupra usilor. Pronaosul este acoperit si el de o bolta in forma de calota. Mulururi in arc frint incadreaza portalul de intrare in pronaos. La randul ei o usa incastrata in peretele despartitor face posibila trecerea din pronaos in naos. Arcele moldovenesti si pandantivii sutin cupola naosului si turla. Alungita si acoperita cu o bolta in forma de sfert de sfera, absida altarului se deosebeste de celelate abside.

Fatada de vest cu impresionanta scena a Judecatii de Apoi este alcatuita compozitional pe patru registre. In partea superioara se afla Dumnezeu Tatal , registrul al doilea cuprinde scena Deisis incadrata de apostoli asezati pe scaune. De la picioarele Mintuitorului porneste un riu de foc in care pacatosii isi afla chinurile. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfintului Duh simbolizat in forma unui porumbel, Sfinta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc- avind spre nord un grup de credinciosi calauziti de Sfintul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise. In registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpana care cintareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete; in zona de nord raiul, iar in cea de sud iadul.